SOFR Iași, alături de Femeile Ortodoxe din Întorsura Buzăului la împlinirea unui deceniu de activitate

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 23, 2022

Cele trei zile ale evenimentului au fost o ocazie de socializare, comunicare prin prezentarea activităților specifice fiecărei filiale, dar și un prilej propice de conturare a unor noi parteneriate și proiecte. La această întrunire au luat parte delegații din Reghin, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Oradea și Baia Mare.

Programul propus de organizatori, pr. Ciprian Popica de la Catedrala din Întorsura Buzăului și prezbitera Maria Popica, Președinte A.R.F.O.I.B. a fost variat și a inclus, pe lângă ședința de lucru cu prezentarea activității filialelor prezente, și vizite la obiective turistice din zonă: Rezervația naturală de zimbri din Întorsura Buzăului și Cascada Urlătoarea.

Una din zile a fost destinată unui pelerinaj pe ruta Brașov, Bușteni și Sinaia, unde a fost vizitată Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”. În această perioadă, a fost adus de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, Brâul Maicii Domnului, iar participantele la eveniment au avut ocazia să se închine. Un obiectiv turistic important a fost Biserica „Sfântul Nicolae” Șchei, care a găzduit prima școală românească.

Mănăstirea Caraiman de la Bușteni, Mănăstirea Sinaia și Mănăstirea „Schimbarea la Față” Sita Buzăului au fost popasuri duhovnicești, unde doamnele participante au ascultat cuvinte de folos de la părinții din mănăstiri.

Acest eveniment este o sursă de inspirație pentru femeile ortodoxe participante, întrucât au fost discutate metode prin care femeia, inima ortodoxiei, poate sluji aproapelui și, prin implicarea ei, poate înmulți faptele iubirii creștine. Într-o lume agitată, cu multe provocări, inima femeii ortodoxe rămâne limanul care aduce mereu bucurie, încurajare, sprijin și ajutor în locul în care slujește.

Evenimentul s-a încheiat cu promisiunea unei noi întâlniri, în perioada 9-11 septembrie 2022, când membrele asociației din Râmnicu Vâlcea vor aniversa 30 ani de activitate în slujba aproapelui.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri