"....Dacă și sarea se va strica?..."
(Luca 14,34)
"Cu ochii în lacrimi, Ionuț, tânărul ucenic a doi bătrâni călugări din mânăstire, pe care el îi iubea deopotrivă, privește îndurerat la cuvintele pline de asprime scrise de unul din ei pe o bucățică de hârtie pe care primise poruncă să o înmâneze celuilalt. Plângea pentru că nu știa ce să facă pentru a-i împăca pe cei doi vechi prieteni, la cearta cărora fusese de față în ziua aceea. Reușind cu greu să-și stăpânească plânsul până a ajunge la destinatar, aflat în fața acestuia rămâne încremenit și mut. Lacrimile sale scurse pe hârtie șterseseră aproape toate cuvintele. Luând în mâna sa biletul, călugărul își închipuie că lacrimile ce au udat bucățica de hârtie provin de la batrânul său prieten. Fără a mai încerca să-l citească lasă să-i cadă biletul din mână și îndurerat se îndreaptă spre chilia fratelui său. Acesta, zărindu-l și închipuindu-și la rândul lui că cele scrise de el i-au atins inima uită toată cearta și cu multă părere de rău îi iese în întâmpinare. Fără a scoate o vorbă, nici unul nici altul ajung să se îmbrățișeze cu dragoste și lacrimi la mijlocul drumului..."
Întrebarea retorică a Mântuitorului Hristos: "...Dacă și sarea se va strica?..." ne duce cu gândul la faptul că în viața noastră duhovnicească există o "ultimă redută". O redută care nu trebuie cu nici un chip să cadă în mâna vrăjmașului. Pentru a o apăra însă e nevoie pentru început să o identificăm, așa cum procedează și marii strategi ai războaielor purtate de ei în lume. Aceștia, înainte de a porni la război își stabilesc niște puncte strategice în care își concentrează cea mai mare putere de luptă. Pe plan duhovnicesc, diavolul își concentrează și el toată energia sa împotriva celor mai importante puteri sufletești ale noastre. Astfel devine din ce în ce mai vizibilă tendința și pretenția oamenilor neduhovnicești și a îmbogățiților lumii acesteia, de a se impune prin direcții de opinie nu numai în "intriga politică, în grădinăritul destinelor umane sau în fraierirea proștilor", așa cum afirmă Andrei Pleșu în cartea sa "Despre frumusețea uitată a vieții", ci chiar și în Biserică. Aceasta pentru că diavolul dacă nu poate să distrugă în totalitate sufletul omului, caută măcar să-i pervertească și ultimele puteri.
Oare una din aceste ultime puteri ale sufletului nostru, o ultima redută a vieții noastre duhovnicești nu este lacrima? Nu ne plângem noi de atâtea ori că nu mai există lacrimile de altă dată în adunare? Nu observăm lucrarea diavolească de amăgire și pervertire care face ca locul lacrimilor autentice de pocăință să fie luat de lacrimile de deznădejde, de lamentare, de mânie, sau de paradă adunătoare de arginți și de iubitori de spectacol și de minuni?
Pentru a găsi răspunsul trebuie să observăm și marea diferență dintre diavol, care dezbină, și lacrimă, care unește. Lacrima este singurul dar al omului care în mod minunat unește în sine cele cerești, prin aceea că izvorăște din duh, din luminătorul trupului omului care este ochiul, și cele pământești, prin sarea lutului din care suntem luați noi oamenii. Lacrima este cea care face și legătura dintre legea veche, potrivit căreia evreii trebuiau să-și presare jertfele cu sare (Levitic 2,13), și legea nouă, potrivit căreia noi creștinii trebuie să stropim jertfa noastră cu sarea din lacrimile pocăinței. Lacrima, fiind materie izvorâtă din duh, transcede hotarele lumii acesteia și totodată desființează hotarele și distanțele dintre noi oamenii.
De aceea să ne punem și noi fiecare întrebarea: "Dacă și lacrimile noastre se vor strica și perverti sau se vor usca cum vom mai putea oare spăla păcatele noastre și șterge neînțelegerile dintre noi?!..."
Daca vorbele noastre nu reușesc să fie întotdeauna plăcute și drese cu sare să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască lacrima de pocăință, cea care "spală orișice păcate și îndulcește orice amar".
"...Fericit că Bunul Dumnezeu a împlinit minunea împăcării celor doi bătrâni călugări, Ionuț ridică de jos bilețelul udat cu lacrimile sale, îl strânge în mână, transferând pentru totdeauna taina în inima lui."
