Libertate și sfințire prin pocăință

Cuvinte duhovnicești Februarie 4, 2014

Pocăința nu este nicidecum un semn al slăbiciunii omului. Pocăința este un semn al puterii și sfințirii sale. Pocăința îl eliberează pe om de frustrările și resentimentele date de greșelile trecutului și, totodată, de temerile și îngrijorările zilei de mâine. Pocăința, putem afirma, îl așează pe om într-un prezent continuu - prezentul lui Dumnezeu.

          Puterea de sfințire a omului prin pocăință este minunat ilustrată în persoana Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, despre care Mântuitorul Hristos mărturisește: „...Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul...”(Matei 11,11).

          Dacă la praznicul Bobotezei, Duhul Sfânt, fiind invocat de preoți, vine și „se așează” peste ape, sfințindu-le, omul reușește să primească Duhul Sfânt care să-i sfințească viața, prin puterea pocăinței.

          Pocăința nu dă doar putere omului de a trăi liber de tensiunile trecutului sau ale viitorului său, ci îi dă și puterea de a-și afla și accepta locul său în relație cu Dumnezeu sau cu semenii săi. Pocăința îl ajută pe om, astfel încât să nu se mândrească în relație cu cei mai mici și totodată să nu fie frustrat și invidios în relație cu cei mai mari decât el.

          Mântuitorul Hristos, cunoscând puterea și măreția sfântului Ioan Botezătorul, are curajul și încrederea de a-l așeza pe acesta în relație cu cei mai mici, dar și cu cei mai mari decât el: „...totuși, cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el.”(Matei 11,11).

          Sfântul Ioan Botezătorul, având vocația pocăinței, s-a arătat a fi vrednic de încrederea acordată de către Mântuitorul Hristos înțelegându-și și acceptându-și locul său în lucrarea de mântuire a neamului omenesc: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.”(Ioan 3,30). El este asemenea instrumentiștilor dintr-o orchestră care, cunoscând măsura și timpii partiturii interpretate, intervin sau se retrag la momentele potrivite.

          Putem afirma, în concluzie, că oamenii cu adevărat puternici, prin pocăință, simțindu-și și acceptându-și timpul și locul lor în lume, reușesc să-și trăiască în mod liber și fericit viața lor în Hristos.

          Să fim și noi unii dintre aceștia!

Preot Manole Gheorghe