Literă și duh în cunoașterea lui Dumnezeu
Fariseii, deși cunoșteau foarte bine Legea Vechiului Testament, nu au reușit să-L recunoască pe autorul ei, pe Iisus. Acest lucru îl arată și Andrei Pleșu în cartea sa „Despre frumusețea uitată a vieții”: „Într-un anumit sens, Noul Testament este istorisirea trecerii - nerecunoscute- prin lume a lui Dumnezeu. Pe Iisus, dincolo de cercul restrâns al câtorva discipoli (și ei ezitanți la răstimpuri), nu-L recunoaște nimeni ca fiind ceea ce este. Iar El tocmai asta caută: nu să I se arate recunoștință din partea celor pe care îi instruiește sau vindecă, ci să fie recunoscut de ei în adevărul Lui.”
Mântuitorul Hristos, pe lângă faptul că ne cere să-l recunoaștem, ne cere să facem împreună cu El și câțiva pași pe pământ înainte de sfârșitul nostru sau al lumii acesteia. Cu alte cuvinte Hristos ne cere să intrăm încă de aici de pe pământ în ritmul, cadența și timpul Său. Aceasta este de fapt condiția pentru ca omul să poată ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. Să intre în ritmul Său, în timpul Său, în Duhul Său, așa cum a reușit Proorocul David. Acesta se pare a fi motivul pentru care cele zece fecioare au fost chemate a ieși în întâmpinarea Mirelui Hristos. Ele trebuiau să facă împreună cu El câțiva pași pentru a intra în ritmul Mirelui, înainte de a intra la nuntă.
Dacă fecioarele neînțelepte, neîncadrându-se în timp, nu reușesc să intre la nuntă și să fie recunoscute de Mire, fariseii, nerecunoscându-L pe Hristos, nu reușesc să intre în Duhul Lui. Ca urmare nu reușesc să intre nici în duhul Legii.
Nereușind să intre în duhul Legii, fariseii se refugiază în litera ei, în hățișul ei, pentru a încerca să-și mascheze lipsa de curaj sau de imaginație. Ajung astfel să folosească legea drept armă, din păcate nu doar retorică, împotriva semenilor și a lui Hristos.
În aceeași carte citată mai înainte, Andrei Pleșu ne arată pericolul în care ne aflăm și noi atunci când abordăm legile sau principiile din perspectiva fariseilor: „Dacă judecata finală n-ar fi decăt o pedantă aplicare de principii, notarul de cartier ar fi personajul cel mai indicat pentru a o oficia expert și expeditiv... Nu se folosește cum trebuie de principii decât cine a dobândit atâta libertate și forță interioară, încât, în preajma lor, să lase încă loc pentru surâs.”
Intrarea în duhul Legii, în Duhul lui Dumnezeu, necesită desprinderea de literă, depământesc. Se cere acea detentă ce permite învingerea legii gravitației. David și profeții Vechiului Testament au reușit prin această desprindere de pământ să intre în Duhul lui Dumnezeu. A reușit și Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul reprezentant al proorocilor Vechiului Testament, care, în această stare fiind, are o vedere de ansamblu, în perspectivă a lumii. Acest lucru îi permite observarea evoluției în timp, nu doar la un moment dat, a raportului dintre Legea veche și Legea nouă: ,,...Acela (Hristos) trebuie să crească iar eu să mă micșorez.''(Ioan 3, 30). În aceeași stare fiind, Sf. Ap. Pavel afirmă: ,,...Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși...Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.'' (I Cor. 13,8,13). Înțelegând la rândul lui importanța vederii în perspectivă a valorilor lumii acesteia, Gamaliel, luând apărarea ucenicilor, invocă proba timpului: ”...Căci dacă lucrul este de la oameni se va nimici, iar dacă este de la Dumnezeu nu veți putea să-l nimiciți”(Fapte 5,37,38).
Ni se cere nouă creștinilor deci să scrutăm permanent timpul, să fim mereu cu atenția încordată în așteptarea mirelui Hristos, dar totodată să avem grijă să nu ajungem în contratimp cu Dumnezeu așa cum s-a întâmplat cu unii creștini neoprotestanți care au înțeles să ,,se ridice în văzduh” suindu-se pe acoperișurile caselor. Îmbrăcați în haine albe crezând că a venit sfârșitul lumii, voiau să fie primii la întâlnirea cu Hristos. E preferabil să ajungi în contratimp cu lumea decât cu Dumnezeu. De fapt lumea chiar acuză oamenii duhovnicești că sunt anacronici, înapoiați, învechiți. Acesta e semnul însă că cei acuzați încearcă să iasă din timpul, ritmul și cadența lumii pentru a intra în timpul, ritmul și cadența lui Dumnezeu.
Încercăm și noi creștinii să intrăm în timpul lui Dumnezeu în Biserică, prin rânduiala slujbelor Ceasurilor și prin mișcarea noastră în jurul Sfintei Mese sau a Sfintei Biserici în sens invers acelor de ceasornic. Încercăm perioada .... prin post să ne scuturăm de relaxare, să scăpăm de împotmolirea în cotidian pentru a putea întrezări mai ușor momentul apropierii lui Dumnezeu de noi prin întruparea Sa, și a fi mai pregătiți a face saltul necesar întâmpinării Sale și intrării în Duhul Său, singura posibilitate de a ajunge a-L cunoaște.
Parafrazând un mare scriitor al neamului nostru putem spune că numai atenți la tot și la toate vom învăța să fim veșnici.
Pr. Gheorghe MANOLE
