Bucuria Sfintelor Pasti la Centrul de Plasament "Gulliver"

Viața parohiei Septembrie 30, 2013

La Centrul de Plasament "Gulliver" din Iaşi a fost organizată duminică, 15 aprilie, masa de Paşti pentru cei 35 de copii şi tineri adăpostiţi aici. La această agapă din ziua în care întreaga creştinătate a sărbătorit Învierea Domnului a participat şi pr. Gheorghe Manole de la parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi. Copiii, care au sărbătorit prima zi de Paşti alături de părintele Gheorghe Manole şi de personalul angajat, au cântat şi s-au bucurat ca într-o familie.

Prima zi de Paşti a fost trăită într-un mod cu totul aparte de copiii şi tinerii de la Centrul de Plasament "Gulliver". Beneficiarii centrului au servit, ca într-o familie, masa din ziua în care creştinii ortodocşi au serbat Învierea Domnului. Iniţiativa organizării acestei agape frăţeşti a aparţinut părintelui paroh Gheorghe Manole. Însoţit de doamna preoteasă, Georgeta Manole, părintele spiritual al copiilor şi tinerilor din Centrul "Gulliver" a ajuns în mijlocul lor după ce a slujit în biserica parohială Vecernia din prima zi de Paşti. Mai întâi s-a oficiat o slujbă de binecuvântare a mesei ce urma să fie oferită celor 35 de membri ai "familiei" centrului. A urmat un cuvânt catahetic rostit de părintele Gheorghe Manole, care a vorbit despre semnificaţia Învierii Domnului Hristos. "Învierea lui Hristos este o taină. În Sfânta Evanghelie ni se relatează că, prima dată după Înviere, Domnul Hristos face bucurie celor care sunt în suferinţă. Domnul Iisus a înviat din morţi pentru ca lumina şi bucuria Lui cea sfântă să pătrundă în inimile celor care sunt în întuneric, în boală sau în suferinţă", a spus pr. Gheorghe Manole. În timpul agapei copiii au intonat câteva cântări specifice perioadei pascale şi au ciocnit câte un ou roşu.

Un "gest deosebit" pentru beneficiarii centrului

Tinerii din Centrul "Gulliver" au mărturisit bucuria pe care au trăit-o în prima zi de Paşti alături de părintele lor spiritual, exprimându-şi mulţumirea pentru cei care au contribuit la organizarea agapei frăţeşti. "Momentul frumos pe care l-am trăit în această zi este unul pe care îl doream din tot sufletul. De obicei, în prima zi de Paşti se adună toată familia pentru a se bucura împreună. Aşa am făcut şi noi, alături de părintele Gheorghe Manole", a spus Vali. "Mulţumim celor care s-au gândit la noi în aceste zile. Suntem recunoscători părintelui Gheorghe pentru iniţiativa de a lua masa cu noi în această zi", a adăugat Cristi.

Daniela Caltea, şeful Centrului "Gulliver" din Iaşi, a apreciat gestul preotului paroh de a petrece câteva ceasuri alături de copiii şi tinerii afectaţi de boală. "Pentru copiii şi tinerii de aici gestul părintelui paroh Gheorghe Manole şi al doamnei preotese Georgeta Manole de a petrece câteva clipe alături de copiii noştri este unul deosebit. În timpul sărbătorilor, poate ne dorim să rămânem acasă, alături de familie, însă părintele Gheorghe Manole şi-a rupt din timp pentru a sta alături de copiii noştri. Acest lucru înseamnă foarte mult pentru noi, angajaţii, şi pentru beneficiarii acestui centru", a mărturisit Daniela Caltea.

Părintele paroh Gheorghe Manole şi-a exprimat bucuria de a fi prezent alături de fiii duhovniceşti pe care i-a spovedit şi împărtăşit în Postul Mare. "Niciodată o bucurie nu este trăită deplin de o singură parte. Bucuria devine deplină şi minunată când este împărtăşită de ambele părţi. Bucuria pe care am trăit-o astăzi este una pe care nu am mai simţit-o niciodată în zilele Sfintelor Paşti. Am avut parte de un moment de odihnă duhovnicească alături de voi", a remarcat pr. paroh Gheorghe Manole.

Ospăţ duhovnicesc în preajma celor afectaţi de boală

Acţiunea filantropică pentru copiii şi tinerii Centrului "Gulliver" reprezintă rodul unei colaborări între parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi şi parohia "Învierea Domnului" din cartierul ieşean Dacia, reprezentată de pr. paroh Ştefan Chiruţă. Cele două parohii au strâns de la enoriaşi şi sponsori suma de 2.000 de lei pentru masa de Paşti a beneficiarilor centrului. "Pe lângă agapa frăţească pentru cei 35 de copii şi tineri, am văzut mâna lui Dumnezeu care ne-a ospătat duhovniceşte. Bucuria participării la această masă a fost mult mai mare decât faptul că aceşti copii au primit ceva. Beneficiarii centrului au fost antrenaţi în a cânta bucuria Învierii lui Hristos. Aceşti copii se simt izolaţi, asemenea celor din Vechiul Testament, care nu erau primiţi din cauza bolilor. Îmi doresc ca în anii ce vor urma să fiu în mijlocul copiilor de la "Gulliver" în prima zi de Paşti", a declarat pr. paroh Gheorghe Manole, care a apreciat grija părintească pe care personalul Centrului "Gulliver" o manifestă pentru copiii de aici. "Personalul de la centru este unul deosebit. Copiii de aici se simt ca în prezenţa mamelor lor. Unul dintre aceşti copii, Andrei, care împlineşte anul acesta 2 ani, este adus la biserică în braţe pentru a primi Sfânta Împărtăşanie de când avea două luni. Lucrul acesta arată că noi oamenii avem puterea deosebită de a împlini dragostea lui Hristos pe pământ. Atunci când dragostea pământească lipseşte, ea poate fi suplinită prin oameni. Am văzut astăzi că atunci când oamenii se adună prin dragoste, prin credinţă, pentru a face un lucru bun, se întâmplă minuni", a amintit pr. paroh Gheorghe Manole.

Sprijin din partea parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena"

Centrul de Plasament "Gulliver" din cartierul ieşean Galata are ca beneficiari copii şi tineri cu vârste cuprinse între 2 şi 25 de ani, cu sindromul HIV sau cu alte probleme medicale. Centrul se află pe colina Galata din luna septembrie a anului 2005. Misiunea lui este aceea de a asigura copiilor şi tinerilor găzduire, asistenţă medicală continuă, educaţie formală şi non-formală. "Căutăm să menţinem legătura cu familia, acolo unde este posibil, şi să realizăm integrare sau reintegrare socio-profesională şi comunitară. De-a lungul celor aproape şapte ani de când ne desfăşurăm activitatea în acest sediu, am avut o colaborare foarte bună cu părintele paroh Gheorghe Manole. Suntem sprijiniţi în tot ceea ce realizăm pentru copiii noştri. Am apelat mereu la părintele paroh Gheorghe Manole şi am fost ajutaţi cu serviciile şi sfaturile necesare", a amintit Daniela Caltea, directoarea Centrului "Gulliver" din Iaşi.